Moșia, moșie – foncția, foncție – sînt cuvintele polițaiului Pristanda din O scrisoare pierdută (act. I, sc. 2). Rămas singur, după discuția cu „conu Fănică” (prefectul Tipătescu), eroul lui Caragiale își analizează situația și face o comparație: „(Grea misie, misia de polițai... Sătulul nu crede în ăl flămînd... De-o pildă, conul Fănică: moșia, moșie, foncția, foncție, coana Joițica, coana Joițica: trai, neneco... Da eu, unde? famelie mare, renumerație după buget mică.” Expresia se aplică în cazuri similare. Unei persoane cu o situație materială frumoasă, dar cu un caracter urît, manifestînd nepăsare sau chiar aroganță față de cei din jur, i se pot adresa vorbele lui Pristanda: „Ce-i pasă? Moșia-moșie, foncția-foncție!” LIT.