MOȘTENÉSC, -EÁSCĂ adj. (Învechit) Moșnenesc, răzeșesc. Pămîntenii. . . veniți și așăzați de mai din urmă . . . născuți și crescuți în pămîntul lor care se împărtășa cu drid și cu dreptăți moștenești. PISCUPESCU, O. 26/8. Să vînde cu mezat. . . o păreche case mari aici, în București, în mahalaua Batești, ale răposatului mitropolit Dionisie, pe loc moștenesc. CR (1831), 328¹/27. Zic că ar avea într-acea moșie Telega proprietate moștenească care s-ar fi cotropit de mănăstire (a. 1846). DOC. EC. 904. Mihai Vodă Viteazul hotărîse să înființeze oraș din satul moștenesc al Ploieștilor. ap. TDRG, cf. BĂLCESCU, M. V. 37. – Pl.: moștenești. – Moștean + suf. -esc.