MOȘTENIRE s. f. 1. Faptul de a m o ș t e n i¹; drept de succesiune; (concretizat) totalitatea bunurilor succesorale, patrimoniu, succesiune, (învechit și popular) m o ș i e¹ (1); p. r e s t r. bun obținut prin drept succesoral; (învechit și regional) moștină¹ (1), (învechit) moșnenie, moștenie, nemestnicie. Veți da moștenirea fratelui lui. BIBLIA (1688), 116² /50. De va muri bolnavul, acesta-ș va piiarde moșneniia (moștenirea MUNT.) și vor fi toate bucatele și ocinile domnești. PRAV. 93. Puterea lui Suleiman încunună cu moștenirea pe Ioan Zapolu. VĂCĂRESCUL, IST. 261. Mircea. . . reclamă de la turci această moștenire. BĂLCESCU, M. V. 8. O moșioară . . . rămăsese moștenire fraților ei. NEGRUZZI, S. I, 20. Mult și greu se bate a mea inimă-n piept Cînd știu că tronul țării e dreapta moștenire A lui Ciubăr. ALECSANDRI, T. II, 126. Ștefan după moarte lasă moștenire Arcul său și cupa l-astă mănăstire. BOLINTINEANU, O. 54. Persoana juridică . . . avea drepturi asupra unei moșteniri. EMINESCU, N. 77. Găsi prilej. . . să orînduiască . . . moștenirea babei. CREANGĂ, P. 12, cf. 57. Uite, avem de moștenire de la tata o pereche de opinci, ISPIRESCU, L. 215. Moștenire să rămîie după el, nu era de unde, că ce avea. . . fusese de mult cheltuit. ANGHEL, PR. 63. Pot să vă mai spun că așteptăm și o moștenire. C. PETRESCU, C. V. 174. Cine așteaptă la moștenire, tîrziu se-nveselește. ZANNE, P. VIII, 348. Moștenirea cea mai bună, năravurile cele bune. id. ib. (F i g.) Meșterul. . . au lăsat la fiii săi meșterșugul lui spre moștenire (a. 1773). GCR II, 88/6. Numele plin de moșteniri: Virtuți și fapte și măriri. VĂCĂRESCUL, P. 270/1. Însă, vai! n-a iertat soarta să-ncununi a ta dorință Și-al tău nume moștenire libertății să îl lași. ALEXANDRESCU, M. 15. N-avea cui să lese moștenirea urei lui. EMINESCU, N. 3. Tatăl nu i-a putut lăsa moștenire și șefia partidului. BUJOR, S. 158. ◊ L o c. a d j. (Rar) De moștenire = ereditar. Noi n-avem boieri de moștenire. FILIMON, O. I, 206. ♦ F i g, Patrimoniu cultural, calități intelectuale, morale, artistice care se transmit de la o generație la alta. Trece pe primul plan . . . problema stăpînirii moștenirii literare. SAHIA, U.R.S.S. 171, cf. 161. Revizuirea întregii „moșteniri a trecutului”, revalorificarea ei în lumina marxism-leninismului. CONTEMP. 1948, nr. 111, 1/5. Cei mai mulți muncitori, și asta e moștenirea lor de clasă, știu să se ridice deasupra problemelor lor personale. V. ROM. octombrie 1954, 155. ♦ P. e x t. Însușire, caracter fizic care se transmite ereditar. V. e r e d i t a t e. Cf. COSTINESCU. În dosul lui, umăr în umăr, trei feciori cu aceiași ochi cît niște pahare – moștenirea neamului lor. SADOVEANU, O. VII, 336. 2. (Regional; cu sens colectiv) Strămoși (Borșa-Vișeu de Sus), ALR II/I h 173/362. ♦ (în textele bisericești) Șir de urmași. Blagosloveaște moștenirea ta. CALENDARIU (1814), 6/19. 3. (Învechit, rar) țară, patrie. Bărbații buni trăbuie să fie. . . ascultători la legile moștenirii (țării), ȚICHINDEAL, F. 251/26, cf. DDRF. – Pl.: moșteniri. – V. moșteni¹.