múscă f., pl. ște (lat. mŭsca, muscă, d. vgr. myiske, dim. d. myîa, muscă; it. pv. cat. sp. pg. mosca, fr. mouche). Un insect dipter care plictisește foarte mult oameniĭ (maĭ ales la masă) și vitele. Alte insecte zburătoare care seamănă a muscă. Fire de barbă lăsate nerase supt buză. A te vîrî ca musca, a te amesteca în toate plictisindu-ĭ pe ceĭ-lalțĭ. A fi răŭ de muscă, a suferi din pricina muștelor (de ex., a strechiiĭ), vorbind de caĭ. A fi cu musca pe căcĭulă, a fi orĭ a te simți vinovat (pin aluziune la un Țigan care furase mĭere și fusese închis cu alțiĭ bănuițĭ și eĭ fără să fie vinovațĭ. La închisoare, judecătorul le zise: „Musca se va pune pe căcĭula celuĭ vinovat”. Atuncĭ Țiganu, fără să se gîndească ce face, rîdică mîna la căcĭulă ca să alunge musca imaginară, și așa fu descoperit în hohotele de rîs ale celor-lalțĭ). Prov. Nu toate muștele fac mĭere (ci numaĭ albinele), nu toțĭ oameniĭ îs harnicĭ. Mișină.