MÎNIÁT, -Ă adj. 1. Minios (I 1). Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. S-o vezi cît de mîniată-i, vrea să ne bată și ne ocărește cum îi vine la gură. MILLE, V. P. 125. Mîniați de-a binele, cei doi reprezentanți ai stăpînirii luară cîte un toc. STĂNOIU, I. 105. Contenind o clipă vorba cu Mirel Pascu, duduca Florica s-a întors mîniată. GALAN, Z. R. 96. 2. Mînios (I 3). Pleacă trist și mîniat românul, că n-apucase să ceară și-l luase la trei păzește. RĂDULESCU-CODIN, I. 33. ◊ (Substantivat) Radu avu tăria și făcu pe mâniatul pînă seara. VLAHUȚĂ, O. A. 113. - Pl. : mîniați, -te. – V. mînia.