MÎȚÚCĂ s. f. I. (Transilv. și prin Mold., Bucov.) Mîțică. Cf. LB, POLIZU. Domnița Ruxandra. . . își întinsese brațele în sus și în laturi, frîngîndu-se ușor din mijloc și căscînd ca o mîțucă. SADOVEANU, O. XI, 246, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. II. (Bot.) 1. (Prin Transilv.) Mîțișor (II 1). Cf. ALRM II/I h 261. 2. (Regional) Lozie (Groși-Baia Mare). Cf. ALR SN III h 628/349. 3. (Prin nord-vestul Transilv.) Papanași (Trifolium arvense). Cf. ALR SN III h 658. – Pl.: mîțuci și (regional, învechit) mîțuce (LB, POLIZU). – Mîță + suf. -ucă.