MĂDUVĂ s. f. 1. Substanță moale aflată în interiorul oaselor, care ia parte la formarea sîngelui și ajută la formarea țesutului osos. Trecînd desculți prin vad. ne degera măduva-n oase de frig. CREANGĂ, A. 116. ◊ Măduva spinării = parte a sistemului nervos central, aflată în interiorul coloanei vertebrale, care are ca funcție principală coordonarea reflexelor medulare și conducerea știrilor la centrii nervoși. Expr. Pînă în măduvă sau pînă în (sau la) măduva oaselor = profund, adînc. Răsărea un soare, Anghelache, de te pătrundea pînă la măduva oaselor. PREDA, Î. 90. Roasă pînă-n măduvă, se surpă Putredă, o-ntreagă-mpărăție. BENIUC, V. 41. Sînt înveninat pînă în măduvă și pînă în vîrful degetelor. SADOVEANU, P. M. 126. 2. Zona centrală a tulpinii plantelor, puternic dezvoltată în unele cazuri (de ex. la soc). Stătea posomorît, ca un copac cu măduva uscată. REBREANU, I. 27. Să pună... Măduvă de soc, Fir de busuioc, Să fiarbă la foc. COȘBUC, P. II 148. Ce-i înalt cît pădurea Și nu vede de fel lumea? (Măduva, inima copacului). GOROVEI, C. 227. 3. Fig. (Rar) Partea cea mai importantă, cea mai bună, cea mai prețioasă a unui lucru; esență, miez.