MĂGULEÁLĂ s. f. Faptul de a m ă g u l i; vorbă, gest de măgulire ; lingușeală ; amăgeală (învechit, rar) măguliciune. Cf PONTBRIANT, D. Mama. . . crezîndu-le toate lăptoase, după răbuș, cum i le spusesem eu cu măgulele, m-a lăudat de vrednicia ce făcusem. CREANGĂ, A. 61. Iau mințile fetelor cu minciuni, cu măgulele. CONTEMPORANUL, V, 490, cf. VI₂, 6, cf. DDRF, ȘĂINEANU, D. U., TDRG. Trei zile se sfătuiră, Lui Iordachi să-l înșele, Trimițîndu-i măgulele. ALECSANDRI, P. P. 179. - Pl.: măguleli și (regional) măgulele. – Măguli + suf. -eală.