MĂIESTRÉȚ, -EÁȚĂ adj. (Învechit) 1. Viclean. Iaste mincinos, amăgeau și măestreț. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 165^v/4. 2. (Despre oameni) Care lucrează cu măiestrie (4); iscusit, talentat, măiestru (1). Cf. BARCIANU, V. A ajuns. . . a fi cîntată de poeții mâiestreti ai școalei alexandrine. ODOBESCU, S. I, 204, cf. 188. 3. (Despre lucruri) Care este făcut cu măiestrie (4); măiestru (2). Ochiul trebuia să fie deprins spre a descifra acel tainic și măiestreț dedal. FILIMON, O. I, 200. – Pl.: măiestreți, -e. – Măiestru + suf. -eț.