mămălígă f., pl. ĭ (imit. din silaba ma repetată și sufixu -ligă ca’n săpăligă, țăpligă orĭ bg. čevru-, čuru-, čučuliga, cĭocîrlie, cuculiga, cucută. D. rom. vine ngr. turc. mamaliga, sîrb. mamáljuga, bg. mama- și mamuliga, mămăligă, mamúli, popușoĭ; rut. mamalýga, ung. mamaliga. Cp. cu pap 2. Nu e rudă cu it. méliga, popușoĭ). O pastă consistentă făcută din făină de popușoĭ feartă în apă și sare și care, la țăraniĭ Românĭ, ține locu pîniĭ. Cantitate din această pastă cît încape’ntr’un ceaun: doŭă mămăligĭ. Fig. Iron. Om moale: ce mămăligă! A pune de mămăligă, a pune la foc ceaunu cu apă de mămăligă, (fig.) a lungi o lucrare care s’ar putea face maĭ răpede. A prins mămăliga coajă (și pin urmare s’a’ntărit), s’a obrăznicit țopîrlanu (fiind-că s’a’nțolit). V. coleașă, mandră 2, mălaĭ.