MĂSURA vb. I. 1. Tranz. (Folosit și a b s o l.) A determina valoarea unei mărimi, folosind o unitate de măsură dată ; a scoate, a despărți, a delimita dintr-un tot o cantitate sau o porțiune determinată ; s p e c. a cîntări. Măsurară ( s l o b o z i n d m ă s u r a N. TEST. 1 648, c e r c î n d BIBLIA 1 688) genrurea și aflarâ 20 de stînjeni. COD. VOR. 90/27, cf. 90/29. Văile fsatelor măsur. PSALT. 114, cf. 233. Scoală și măsură beseareca lui Dumnezău. N. TEST. (1648), 311/18. Aceștia-s carii au poruncit D[o]mnul ca să mâsure feciorilor lui Izrail în pămîntul Hanaan. BIBLIA (1688),123¹/20. Măsurînd și locul țârii cîte ceasuri au călcat s-au întors. N. COSTIN, LET. II, 79/27. Au măsurat locul din mijlocul Prutului de la Orășeni. NECULCE, L. 192. Măsurînd locul cel ce era între Ceale doauă ziduri (a. 1 773). GCR II, 92/31. În mîna ta cu compasul lumile toate măsoară. CONACHI, P. 275, cf. 109. Se simțiră pipăiturile cu care omul de afară măsura distanța pe lemn. CARAGIALE, O. I, 64. Dă-mi merticul tău să-i măsor învățătorului. PREDA, I. 91. Să ne lași să măsurăm pămînt dincoace, că de nu, noi tot ne băgăm cu plugul aici la toamnă. V. ROM. mai 1955, 24. Și cum poți să ne dovedești aceasta?... – Măsurați, numărați și dacă nu va fi așa, eu pui capul în mâinile cui mi-a dovedi că e altfel. POP, ap. GCR II, 366/26. Meșterii grăbea, Sferile-ntindea, Locul măsura, Șanțuri largi săpa. ALECSANDRI, P. P. 187, cf. TEODORESCU, P. P. 40, 317. I-am făgăduit că în toată viata mea nu voi măsura decît la drept. ȘEZ. II, 161, cf. ALR I 1 600/186, 278, 305, 333, 357. Vreau să măsur niște carne. MAT. DIALECT, I, 180. Cu ce măsură vei măsura cu aceea ți se va măsura ( = fiecare va fi răsplătit după faptele sale). Cf. CORESI, EV. 46, 48, N. TEST. (1648), ap. GCR I, 128/6, BIBLIA (1 688), 755¹/17, MARCOVICI, D. 180/13, ZANNE, P. V, 418. Măsoară de două ori și taie (sau croiește) o dată (= judecă bine înainte de a începe o acțiune). Cf. ZANNE, P. V, 421, 422. (Cu parafrazarea proverbului) Măsor de șapte ori pînă tai. V. ROM. aprilie 1954, 14. ◊ F i g. Eu privesc și tot privesc La vo piatră ce însamnă a istoriei hotară, Unde lumea în căi nouă, după nou cîntar măsoară. EMINESCU, O. IV, 111. Nu pot măsura bucuria ce vom simți văzîndu-vă aici. CARAGIALE, O. VII, 452. Vor sili mîna celor ce tot măsoară, cumpănesc, drămăluiesc, așteaptă. C. PETRESCU, A. R. 46. ◊ R e f l. p a s. Versurile antice se măsura, cum am zis, prin pede sau picioare. HELIADE, O. II, 144, cf. ALECSANDRI, POEZII, 275. Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul. EMINESCU, O. I, 132. ◊ E x p r. A măsura banii cu dimirlia = a fi foarte bogat. ZANNE, P. V, 71. A măsura oile (sau laptele) = a cîntări laptele muls o dată de la oile dintr-o turmă, pentru a evalua cantitatea de brînză ce se va produce. Cf. CHEST. V 57/8, 11, 12. A lua la măsurat = a lua la bătaie. Apoi să nu-l iei la măsurat cu prăjina de falce? ALECSANDRI, T. 471. Răsfrînse buza de jos într-o schimă de supremă compătimire, aidoma cu faimosul Milord Arsouille. . . cînd lua la măsurat și la descîntat un jocheu nenorocos, care a pierdut cursa. C. PETRESCU, A. R. 16. ♦ Intranz. A avea mărimea de. . . ; a valora. Podul de la Drăgășani. . . măsoară patru sute de metri. BOGZA, C. O. 381. ♦ Fig. (Popular și familiar; adesea cu determinări ca „peste spate”, „spatele”, „pe spinare” etc.) A bate, a lovi (pe cineva). Apucasă o piatră mare în mînă Și dirept la frunte te mâsurasă. BUDAI-DELEANU, T. V. 150. Ce-aș mai rîde, rîde zău, De-aș putea c-un melesteu, Să-i măsor în lung și-n lat Și trivoga-n ei să bat. ALECSANDRI, T. 552. Cu o joardă împletită ne măsura Grui spatele. F (1 884), 110. Câtă un ciomag nodoros, cu măciucă-n cap, și cînd începu a-i măsura coastele, nu-l mai slăbi pînă rămase dracul lat jos. ȘEZ. IX, 68. Care cum trecea mi-l măsura peste spate de gîndeai că dă în sac. RETEGANUL, P. V, 47. Îl trîntește jos, înșfacă o scurtătură și prinde a ți-l măsura așa de bine, de mai era să-l omoare. I. CR. II, 278, cf. ZANNE, P. III, 371, V, 423. ♦ (Complementul indică pedepse, acțiuni represive) A stabili, a aplica. Apoi 4 corporali de la cavalerie. . . s-au părîndat pînă ce i-au măsurat 100, zi: una sută de toiege. BARIȚIU, P. A. I, 655. Vouă vă pune legi, pedepse vă măsoară Cînd mîna v-o întindeți la bunuri zîmbitoare, Căci nu-i iertat nici brațul teribilei nevoi. EMINESCU, O. I, 60. 2. T r a n z. A aprecia (valoarea, mărimea); a evalua. Se mișcă și cu pasul se-ncearcă să le-ajungă, Să măsure distanța cu-a tactului simțire. HELIADE, O. I, 365. Noi [clăcașii] le sîntem toat-averea Munca ne-o măsor cum vor. Fiii noștri le-e puterea Ș-aste mîini comoara lor. BOLLIAC, O. 203. Nu vreau să măsur meritele d-tale de artist cu interesul meu pentru opera d-tale. IBRĂILEANU, S. L. 92. (R e f l. p a s). Banii care trebuie să ne plătească să nu se măsure, fără numai cu marca de argint, ȘINCAI, HR. I, 253/19. Omule, nu disprețul lucrurile fie cît de nensemnate! Valoarea lor se măsoară cu nevoia ce ai de ele la un moment anume. CARAGIALE, O. IV, 139. ◊ E x p r. (Regional) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește nedeslușit. Apoi na, zise Ipate. Măsură-i vorba cu îmblăciul. Balan să-ți aleagă din gură, ce spui, dacă nu vorbești deslușit. CREANGĂ, P. 151, cf. ZANNE, P. II, 833. 3. T r a n z. A parcurge, a străbate (pe jos) o distanță, un loc. Adeseori departe de-a lumei triste valuri Cu păsuri regulate eu măsur al tău pod, Bahlui! ALECSANDRI, P. I, 202. Măsură încăperea dintr-un capăt în altul, să-și desmorțească picioarele înțepenite. C. PETRESCU, Î. II, 161, cf. 200. Spre sară, porneau și oamenii și dobitoacele spre case, măsurînd drumul din șanț în șanț. SADOVEANU, O. IV, 253. La Picior de munte. . ., Prin plaiuri tăcute De vînturi bătute Urcă și coboară Și drumul măsoară, Trei turme de oi. TEODORESCU, P. P. 435, cf. 299. Să măsor grajdiul de-a lung De la ușă păn-la fund, Să-mi aleg un cal porumb. SEVASTOS, C. 315. ◊ E x p r. A umbla gonind vînturile și măsurînd cîmpurile = a umbla fără nici un rost. ZANNE, P. II, 788, cf. I, 91. 4. Tranz. (Adesea determinat prin „cu ochii”, „cu privirea”, „din ochi”) A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea ; a examina, a scruta. Un voinic cu ochi de vultur lunga vale o măsoară. EMINESCU, O. I, 83. Cu ochiul pironit către partea unde s-aude lătratul, el. . . măsoară luciul zăpezii fără de cărare. ODOBESCU, S. III, 42. Sta ziua-n prag, ieșea pe stradă, Cu ochii zarea măsurînd. COȘBUC, P. I, 100, cf. II, 83. Gîngu măsură cu ochii ascunzișurile, căutînd cel mai adăpostit ungher unde să fugă. C. PETRESCU, S. 40. Din poartă s-a întors cu o mișcare iute, măsurînd înciudat casa aceea mare și urîtâ. GALAN, Z. R. 9. ◊ R e f l. r e c i p r. Balcanul și Carpatul. . . cu ochiul se măsoară. ALECSANDRI, POEZII, 433. ♦ (Cu sensul reieșind din context) A privi insistent, pătrunzător (cu curiozitate, cu neîncredere, cu dispreț etc.). Pe Ulea l-am măsurat cu privirea. . . Murise înainte d-a-l izbi! DELAVRANCEA, O. II, 75, cf. 191. Ea nu-i vorbește, parcă nici nu ia act de existența lui, ori, rar, îl măsură ironic din ochi și pleacă. IBRĂILEANU, S. L. 23. Luase o înfățișare gravă, măsurînd foarte aspru pe Vasile Baciu. REBREANU, I. 25, cf. 347. Ridică ochii să-i măsoare cu disprețul tinereții virtuoase. C. PETRESCU, C. V. 63, cf. 69, 91, 317, 358. Mă măsoară o clipă și pe urmă îmi răspunde scurt. CAMIL PETRESCU, U. N. 406, cf. id. O. III, 220. Hai mai repede, că e frig! v-a îndemnat [fata] jucînd în loc, să se încălzească, mâsurîndu-vă din ochi și rîzînd. PAS, Z. I, 74. Ochii lui mărunți, suri, te măsoară neastîmpărați, ațintindu-te fără sfială. V. ROM. martie 1 955, 250. Aha! exclamă Voicu, măsurîndu-i de sus pe cei doi. PREDA, D. 132, cf. 147. Stătea lîngă general, înaltă și disprețuitoare, măsurînd toaletele rafistolate la repezeală ale soțiilor de funcționari. T. POPOVICI, S. 314. ◊ (Cu determinări de felul lui „de sus pînă jos”, „din cap pînă în picioare”) Începe el a o măsura cu ochii de sus pînă jos și de jos pînă sus. CREANGĂ, P. 163. I, Doamne! Zise ea surîzînd cu degetele la gură și măsurîndu-mă cu ochii din creștet pîn-în talpe. EMINESCU, G. P. 104. Moșneagul se uită cu tot dinadinsul țintă la mine și mă măsură din cap pîn-în picioare. HOGAȘ, M. N. 71. Ochiul lui ager măsurase din clipa intrării pe ușă fata, din cap pînă în picioare, și rămăsese înmărmurit de frumusețea ei atît de tînără. CAMIL, PETRESCU, O. I, 267, cf. id U. N. 199. Îl măsura din cap pînă în picioare cu o expresie în care admirația se amesteca cu ironia. V. ROM. septembrie 1955, 94. 5. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se compara (cu cineva) din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale, materiale etc. ; a se lua la întrecere, a concura; a se înfrunta (în întrecere, în luptă, în război). V. b a t e, l u p t a. Deși puțini, ostașii. . . erau însă plini de foc și de dorința de a se măsura cu dușmanul. BĂLCESCU, M. V. 113. [Să se stabilească] dacă purtarea d-lui a fost onestă sau nu, ca să se poată apoi pune provizoriu în poziție a se măsura cu oamenii de la care cere satisfacție. ap. GHICA, A. 611. În sufletul ei groaza se măsura cu părerea de rău. REBREANU, I. 191. Renunțaseră, osteniți să se mai măsoare cu asemenea privilegiați ai norocului. C. PETRESCU, C. V. 10. În sfîrșit a venit timpul să mă măsor cu el și i-am trimes o provocare scrisă. SADOVEANU, O. XI, 570. În luptele cu maurii, spaniolii formaseră o cavalerie ușoară. . . neîntrecută în manevre repezi. . ., dar incapabilă de a se măsura cu cavaleria grea franceză. OȚETEA, R. 166. Își dăduse seama că e o prostie să se măsoare cu Anghel pe față. PREDA, d. 179. Unde-i Ginu Costangin, Cu frate-so Rusalin Să mă măsur eu cu ei, Mînce-i lupii de mișei. CĂTANĂ, B. 37. Cu bogatul nici calul să nu-l încerci, nici în pungă să te măsori. ZANNE, P. V, 88, cf. iv, 431, 432. ◊ E x p r. A nu se putea măsura (cu cineva sau cu ceva) = a fi în inferioritate evidentă (față de cineva sau de ceva). Nu mă puteam măsura cu colegii mei. BRĂESCU, A. 206. În adevăr, ziceau zinele, noi nu ne putem măsura nici în frumusețe, nici în minte, dar nici în putere cu zîna noastră. RETEGANUL, P. II, 15. Iar feciorii de împărați și de crai necau mânia în sufletul lor, simțind că nu se puteau măsura cu străinul acela. MERA, L. B. 129. (T r a n z.) A-și măsura puterile (cu cineva) = a se lua la întrecere în luptă, a se lupta (cu cineva). Ești tu în stare să-ți măsori puterile cu ale mele? ALECSANDRI, T. I, 444. ♦ (Învechit, rar) A se potrivi, a se echivala. Să vor măsura (p o t r i v i MUNT.) una cu alta, ce să dzice, eresele cu preacurviia și să vor tocmi să fie una pentru alta si să nu să despartă. PRAV. 149. 6. Tranz. (Complementul indică acțiuni, vorbe, sentimente etc.) A cumpăni, a echilibra; a chibzui; a înfrîna. Cînd glumiți, vorbele voastre în veci să le măsurați. HELIADE, O. I, 120. Deci pátimile-ți măsoară, omule, și le slăbește. CONACHI, P. 279. Clit are isteție și vorbele-și măsoară. NEGRUZZI, S. II, 195. Să ne mai măsurăm cheltuielile, că nu mergem bine. FILIMON, O. I, 218. Tu-ți măsoară bine cuvintele! Nu pune în joc mînia mea! COȘBUC, S. 115. O cucuvea stîrnită din culcușul ei de întuneric, lunecă pe sub streașină clopotniței și, mâsurîndu-și zborul, trecu peste curtea mînăstirii. CAZABAN, V. 62. 7. T r a n z. (Regional ; cu complementul „ roata”) A încujba obada". ALR II 6 682/95, cf. 6 682/325, 386. – Prez. ind.: măsór și (învechit și regional) măsúr (ALR II 4 602; accentuat și măsúr, ALR II 4 602), (regional) mésur (ALR I 2 034/85). – Și: (regional) amăsurá (prez. ind. amăsur) vb. I. ALR II 4 602/279, 310, 316, 334. – Lat. mensurare.