MĂSURĂ (fr. mesure < lat. mensura, măsură) Numărul silabelor unui vers. Variată, măsura merge adesea de la 4 silabe, ca în versul tetrasilabic, pînă 16-18 silabe, folosit de D. Anghel în multe din poeziile sale. Ex. La Făgădău, La Vadul Rău, Vin trei haiduci Pe cai mărunți... (4 silabe) (ȘT.O. IOSIF, Doina) Miresme dulci de flori mă-mbată și mă alintă gînduri blînde... Ce iertător și bun ți-e gîndul în preajma florilor plăpînde. (18 silabe) (D. ANGHEL, În grădină) Măsura versului combinată cu felul ritmului constituie caracteristicile de bază ale versificației. De exemplu, în Miorița, Pe-un picior de plai, versul este un vers trohaic de 5 silabe. În Luceafărul, A fost odată ca-n povesti, un vers iambic de 8 silabe, iar în sonetul Veneția, S-a stins viața falnicei Veneții - un vers iambic de 11 silabe sau un iamb endecasilab etc. Versurile unei poezii au, de obicei, aceeași măsură. Uneori însă se folosesc și măsuri diferite, ca în versificația fabulelor, unde se pare că se află obîrșia versului liber. Versuri de măsuri diferite, alternative în succesiunea lor într-o poezie, se întîlnesc mai ales în opera lui I. Minulescu: Ex. În orașu-n care plouă de trei ori pe săptămînă Orășenii, pe trotuare, Merg ținîndu-se de mînă, Și-n orașu-n care plouă de trei ori pe săptămînă, De sub vechile umbrele, ce suspină Și se-ndoaie, Umede de-atîta ploaie, Orășenii pe trotuare Par păpuși automate, date jos din galantare. (I. MINULESCU, Acuarelă)