nat, s.m. – 1. Individ, om, persoană. 2. Rudă, rudenie, familie. 3. Mulțime. În societatea feudală românească, „la baza piramidei sociale se afla stratul opiniei publice, alcătuit din mulțime, din natul satului; urma stratul cetei de feciori, stratul cetei de oameni vrednici, respectiv stratul cetei de bătrâni, din care erau aleși căpăteniile satului” (Vulcănescu 1985: 214). – Lat. natus „născut”, cf. lat. nati „progenitură, urmași”; Termenul se întrebuința în lat. pop. cu funcția substantivală pentru „copii de ambe sexe” în raport cu părinții. Sensul etimonului l-a păstrat mai bine dialectul aromân și romanitatea apuseană. În dial. daco-român este atestat, rar, și sensul de „copil” sau „născut, fiu”. Sensul de „persoană, ființă, individ” s-a păstrat în expr. tot natul = toată lumea, fiecare, cu toții (Scurtu 1966: 65-66).