nat, s.m. – (înv.) 1. Individ, om, persoană. 2. Rudă, rudenie, familie. 3. Mulțime. În societatea feudală românească, „la baza piramidei sociale se afla stratul opiniei publice, alcătuit din mulțime, din natul satului” (Vulcănescu, 1985: 214). – Lat. natus „prin naștere; născut” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA), cf. lat. nati „progenitură, urmași”. Termenul se întrebuința în lat. pop. cu funcția substantivală pentru „copii de ambe sexe” în raport cu părinții. Sensul etimonului l-a păstrat mai bine dialectul aromân și romanitatea apuseană. În dial. dacoromân este atestat, rar, și sensul de „copil” sau „născut, fiu”. Sensul de „persoană, ființă, individ” s-a păstrat în expr. tot natul = toată lumea, fiecare, cu toții (Scurtu, 1966: 65-66).