NAȘTERE, nașteri, s. f. Acțiunea de a (se) naște și rezultatul ei; venire pe lume a unei ființe. A venit vremea să-mi dai ceea ce mi-ai făgăduit la naștere. ISPIRESCU, L. 2. Care vra să zică, aș fi venit pe lume cu 6 ani înaintea nașterii mele? Mare minune! ALECSANDRI, T. I 344. Nașterea mea costă viața mamei. NEGRUZZI, S. I 247. ◊ Casă de (sau pentru) nașteri = instituție spitalicească la sate, unde sînt îngrijite femeile care nasc și copiii nou-născuți; maternitate (2). Azi are satul școală și-n ulițe pietriș, Și-o casă pentru nașteri. VINTILĂ, O. 37. ◊ Loc. adj. și adv. Din (sau prin) naștere sau (învechit) cu nașterea = originar, de origine; de la început; prin natură. Era... determinat prin naștere la nepozitivism. EMINESCU, N. 35. Grigore Ghica... și Ioniță Sturdza numiți de Poartă domni ai Principatelor erau amîndoi romîni cu nașterea și cu inima. GHICA, S. IV. ◊ Expr. A da naștere = a naște; fig. a crea, a produce, a provoca, a pricinui. Crăițarii, oriunde ar fi căzut... dau naștere la încăierări. MACEDONSKI, O. III 25. A lua naștere = a se naște; fig. a se forma, a fi creat, a apărea. Partidul Comunist din Romînia a luat naștere într-un moment de cotitură radicală în destinele omenirii, în istoria universală, cotitură marcată de victoria Marii Revoluții Socialiste din Octombrie. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 84. ◊ (În denumirea unor sărbători religioase, la creștini) Nașterea domnului sau crăciunul.