NECLINTIRE s. f. Stare de nemișcare, de imobilitate; fixitate. Vînturile trebuiau să-și sfărîme furia lor vijelioasă de neclintirea zidurilor de lemn. HOGAȘ, M. N. 170. Totul e în neclintire, fără viață, fără glas. ALECSANDRI, P. III 18. ◊ (Poetic) Stepa fără hotar încremenise ca în moarte. Suna totuși ceva subțire și mărunt în acea neclintire a tăcerii. SADOVEANU, M. C. 94. ♦ Fig. Statornicie, neschimbare, nestrămutare.