NEMURIRE s. f. 1. Calitatea de a fi nemuritor (1); faptul de a trăi veșnic; stare a celui ce este nemuritor; (în limbajul bisericesc) viață veșnică. ◊ Loc. adv. (Fam.) La nemurire = a) fără sfârșit, veșnic; b) extrem de tare, de intens, de mult. 2. Amintire menită să reziste timpului, destinată să trăiască veșnic; glorie veșnică. ◊ Loc. vb. (Rar) A trece la nemurire = a nemuri, a imortaliza. – Din nemuritor (derivat regresiv).