NEPOT, nepoți, s. m. 1. Fiul fiului sau al fiicei în raport cu bunicii. Nu poate veni să-și ia nepoții, fiind ocupat la Vieroș. SADOVEANU, A. L. 24. Bunicul meu David... a zis... am să iau nepotul cu mine. CREANGĂ, A. 18. ♦ (Uneori determinat prin «de frate», «de soră», «de văr» sau «de vară») Fiul fratelui sau al surorii ori fiul vărului sau al verișoarei. Fără copii, dar cu un numeros contigent de nepoți și nepoate. C. PETRESCU, C. V. 177. Nici Împăratul Verde nu cunoștea nepoții săi, nici craiul nepoatele sale. CREANGĂ, P. 183. 2. Descendent, urmaș. În fiecare văd un nepot de-al lui Horia, de-al lui Iancu. BENIUC, V. 27. Eu, nepotul lui Păcală, Care-n orice timp și loc Rîd de proști, rîd de Tîndală Și de dracul îmi bat joc. ALECSANDRI, T. I 316. Tatăl meu era nepot viteazului Sfarmă-Piatră. NEGRUZZI, S. I 246. 3. (Popular, mai ales la vocativ) Cuvînt cu care o persoană în vîrstă se adresează unui tînăr sau unui copil. Moș Oprea, baciul, un om bătrîn și înțelept, s-a bucurat de vederea mea... – Nepoate Năstase, s-au schimbat vremile. GALACTION, O. I 64. În ce te bizui, de te îndărjești așa, nepoate? CREANGĂ, A. 57. Am să mă fac, nepoate, din cîrjă buzdugan! ALECSANDRI, P. III 204.