NEPRICEPERE. Subst. Nepricepere, inaptitudine (livr.), lipsă de iscusință (de îndemînare, de destoinicie, de competență), nevrednicie, neîndemînare, stîngăcie; incapacitate, incompetență, necompetență, diletantism (peior.). Prostie, ignoranță. Nepriceput, neisprăvit, ageamiu (fam.), profan, neștiutor; incapabil, prost; diletant, novice. Adj. Nepriceput, nevrednic, neisprăvit, nepricopsit (pop. și fam.), neîndemînatic, stîngaci (fig.), inabil (livr.), neabil (livr.), ageamiu (fam.), profan, neștiutor; incapabil, inapt, incompetent, necompetent. Vb. A fi nepriceput; a da dovadă de nepricepere; a fi incapabil (incompetent), a fi lipsit de iscusință (de îndemînare, de destoinicie, de competență); a nu fi bun de nimic, a nu fi bun decît să pască bobocii; a nu pricepe nici o boabă (iotă), a nu pricepe bob, a se uita ca mîța în calendar, a sta ca vițelul la poarta nouă; a face pe dos, a turna iaurt peste smîntînă, a împiedica la deal și despiedica la vale, a porni ca surda-n joc, a pune carul înaintea boilor. Â-și in petic, a o face de oaie, a călca în străchini. Adv. Neîndemînatic, cu stîngăcie. V. ignoranță, prostie.