NEPUTINȚĂ s.f. . (Mold., ȚR) Sărăcie, lipsă; situație umilă. A: Domnul au învățat ceia ce sîmt mai slobodzi de nesosințe, de neputințe, să le hie milă de cei mai neavuți, de cei mai neputincioși. VARLAAM. B: Au trimis ... la Odriiu ... cu pocloane la vizirul și la alții ai Porții, după obicei, și ca să facă jalbă de slăbiciunea și de neputința țării. R. GRECEANU. Etimologie: pref. ne- + putință. Vezi și neputincios. Cf. n i ș t o t ă (1), p e h n e a l ă, s u r u m ă n i e.