NESFÎRȘIT², -Ă, nesfîrșiți, -te, adj. Fără sfîrșit, fără limite, fără margini, care nu se (mai) termină; infinit. O liniște nesfîrșită plutea pe fînațuri. SADOVEANU, O. VII 25. Ploaia curge monoton în burlane, iar ziua e nesfîrșită. C. PETRESCU, A. 486. Se întinse călătoria cea lungă și nesfîrșită prin cîmpii și păduri, orașe și sate, munți și văi, rîuri și mări. POPESCU, B. I 28. ◊ (Adverbial) Glasul mulțimii părea un cor în multe voci repetînd nesfîrșit același refren. REBREANU, R. II 91. ♦ (Adverbial, împreună cu prep. «de», folosit în construirea superlativului) Extrem de..., foarte. Sînt nesfîrșit de fericit! grăi cu politeță aleasă leahul. SADOVEANU, O. VII 83. Manifestările artistice, psihologice, sociale sînt... nesfîrșit de complexe. GHEREA, ST. CR. III 58.