NESIMȚIRE s. f. 1. (Construit mai ales cu verbele «a fi», «a rămîne», «a cădea» etc. și precedat de prep. «în») Pierdere a cunoștinței, lipsă de cunoștință de sine; leșin. Și-n nesimțire cade pe-a jilțului său spată. EMINESCU, O. I 95. 2. Lipsă de bun-simț; purtare a celui nesimțit.