NETREBNIC, -Ă, netrebnici, -e, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Ticălos, mizerabil, rău, nevrednic. Eu te las a cugeta Că... lovind pe-un domn netrebnic, vei scăpa chiar țeara ta. HASDEU, R. V. 129. L-au rugat ca să-l ierte pentru netrebnicele cugetări. DRĂGHICI, R. 75. ◊ (Substantivat) Te voi crede cu-o dovadă: vreau să fie pedepsiți Toți acei netrebnici; mîine, vreau să fie oropsiți. DAVILA, V. V. 71. 2. Care nu-i bun de nimic; nefolositor, netrebuincios, inutil. Moluzurile sînt netrebnice rămășiți, de care nimeni nu se mai atinge. SADOVEANU, O. L. 13. Cea întîi nevoie a omului este a înțelege și a fi înțeles. Cît de clasic ar fi un om neînțeles, munca lui e netrebnică. RUSSO, O. 79. Jumătate arătură și jumătate loc netrebnic, pietriș. I. IONESCU, P. 502.