NIMICA² s. f. sg. (Și în forma nimică) Lucru sau vorbă fără valoare; bagatelă, nimic² (1). I-a dat o nimica. ◊ Expr. Nimica toată = ceva de mică importanță, fără nici o însemnătate. În primăvară se certară dintr-o nimica toată. DUMITRIU, P. F. 55. Lucra toată săptămîna ca un bărbat, pentru nimica toată. CREANGĂ, A. 26. Nimica de vreme = timp foarte scurt, v. clipă. Nu vorbise cu el într-o săptămînă, cît vorbise acum într-o nimica de vreme. DUMITRIU, P. F. 45. (Prin confuzie cu «mică») Pe nimică pe ceas = pe mică pe ceas, v. mică⁴. Pe nimică pe ceas beam cîte-un cofăiel întreg de apă. CREANGĂ, A. 15. – Variantă: nimică s. f. sg.