nod n., pl. urĭ (lat. nŏdus, nod., it. nodo, fr. noeud, cat. nou, sp. nudo, pg. nó). Înlănțuire, legătură făcută din învîrtirea uneĭ sforĭ, funiĭ, lanț ș.a.: a face un nod. Proeminență la încheĭeturĭ: nodurile degetelor. Vest. Cĭot, parte dură într’un lemn: nodurile unuĭ brad, uneĭ trestiĭ. Noadă (Pop.). Fig. Dificultate, punct esențial: ĭacătă nodu chestiuniĭ. Complicațiune pe care se bazează intriga uneĭ poeme, drame ș.a. Mar. Lungime cuprinsă între doŭă nodurĭ ale aparatuluĭ de măsurat ĭuțeala mersuluĭ uneĭ corăbiĭ, adică a 120-a parte din milă saŭ 15m 42. Anat. Nodu vital, acel punct al bulbuluĭ rachidian de care depinde respirațiunea și a căruĭ împungere cauzează moartea. Nodu gîtuluĭ, măru luĭ Adam, cartilaginea tiroidă. Nodu gordian, V. gordian. A mînca, a înghiți cu nodurĭ, a mînca supărat. A înghiți nodurĭ, a auzi ceva care nu-țĭ place și a nu putea protesta. A ți se pune un nod în gît, a nu putea vorbi saŭ înghiți de emoțiune saŭ de răceală. A căuta nod în papură, a căuta greșelĭ orĭ defecte acolo unde nu există.