nucleu sn [At: BARASCH, B. 5 / Pl: ~ee, ~ri, (rar, sm) ~ei / E: lat nucleus „sâmbure”, fr nucléus] 1 (Blg) Element constitutiv al celulei organice, de obicei de formă sferică sau ovoidală, mai vâscos și mai refringent decât citoplasma în care este cuprins, având o structură proprie și îndeplinind funcții importante în viața celulei. 2 Grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervoși sau regiunea de origine a unor nervi. 3 (Fiz; șîs ~ atomic) Particulă centrală a unui atom, alcătuită din protoni și neutroni, purtătoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrată aproape toată masa atomului. 4 (Chm) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formează scheletul moleculei unei substanțe și care rămâne neschimbat la toți derivații substanței respective. 5 Grup de molecule, de atomi sau de ioni în jurul căruia se depune o substanță în procesul de condensare, cristalizare etc. 6 (Ast) Porțiune centrală a unei comete sau galaxii. 7 (Îs) ~ cristalin Cristal de dimensiuni foarte mici, care servește ca centru de depunere în cursul cristalizării unor soluții sau topituri. 8 Parte centrală, fundamentală, esențială a unui lucru, a unei acțiuni. 9 Grup restrâns de persoane care acționează în mod organizat și în jurul căruia se formează o grupare mai mare Si: (rar) miez. 10-11 Centru (de difuzare sau) de concentrare.