1) númăr n., pl. númere (lat. nŭmerus, it. numero și nóvero, sard. numeru, pv. fr. cat. nombre). Unitate, raport între cantitățĭ: numere egale. Cifră, semnu care arată o unitate,o cantitate: 5 e un număr. Reuniune de maĭ multe unitățĭ saŭ cantitate indefinită: eĭ eraŭ în număr de zece, eraŭ în mare număr. Majoritate: plebea se bazează pe număr. Serie de exemplare saŭ exemplar singur distinct de altele pin cifra pe care o poartă: număru viitor al unuĭ ziar. Cifra care arată valoarea pe o monetă, scrisă (V. pajură). Gram. Formă particulară a cuvintelor după cum e vorba de unu (singular) saŭ de maĭ mulțĭ orĭ maĭ multe (plural), ca: un om străin venea, niște oamenĭ străinĭ veneaŭ. Număr rătund, fără fracțiunĭ, ca 100 față de 98 orĭ 101. Aritm. Număr abstract, concret. V. abstract, concret. Număr întreg, fără fracțiunĭ și care conține de maĭ multe orĭ unitatea. Număr fracționar, care are fracțiunĭ, ca: unu jumătate. Număr decimal, număr fracționar al căruĭ numitor e zece saŭ o putere a luĭ zece. Număr prim, număr întreg care nu e divizibil de cît pin el singur și unitate, ca 3, 5, 7, 11, 13 ș.a.; numere prima între ele, care n’aŭ alt divizor comun de cît unitatea, ca 18 și 35. Număr păreche saŭ cu soț, care se poate împărți exact pin 2, ca 4, 6, 8, 10. Număr nepăreche saŭ fără soț, care nu se poate împărți exact pin 2, ca 5, 7, 9, 11. Astr. Număr de aur, ciclu lunar de 19 anĭ. A fi în număru unora, a fi pintre eĭ. A fi în număr, a fi în mare număr saŭ în număru cerut. A face număru cincĭ (fam.), a șterpeli, a fura (cu cele cincĭ degete). – În Meh. lúmăr.