năframă, năframe s. f. 1. Bucată de țesătură de in, cânepă, bumbac etc., folosită de femei pentru a-și acoperi capul; spec. fâșie lungă de borangic cu care femeile de la țară își acoperă capul, lăsând capetele să atârne (pe spate) până aproape de pământ. 2. Bucată de pânză care se folosește ca batistă, ștergar, podoabă sau în alte scopuri. ◊ Năframă (sau mahrama) sfintei Veronica = a) icoană nefăcută de mână, care, după tradiție, reprezintă chipul lui Iisus imprimat pe năframa cu care cuvioasa Veronica l-a șters pe fața plină de sudoare când urca drumul Calvarului; b) temă iconografică foarte răspândită în pictura medievală ortodoxă și catolică, reprezentând figura lui Iisus Hristos pe o năframă; „Sfânta față”, mandilion. [Var.: mahramă, maramă s. f.] – Din tc. mahrama.