NĂTĂFLEȚ, -EAȚĂ, nătăfleți, -e, adj. Prost, tont, prostănac, nătărău; nătîng, gogoman. Să-l certe, să-l ocărască... Nerod, nătărău făcîndu-l, nătăfleț, guguman, prost. PANN, P. V. III 127. D-o fi vrun drumeț Prost și nătăfleț, O palmă să-i dați... Slobod să-l lăsați. TEODORESCU, P. P. 493. ◊ (Substantivat, forma feminină fiind adesea folosită pentru a desemna o persoană de sex masculin) Aș fi o nătăfleață să dau cu piciorul norocului. REBREANU, I. 54. Pică pară mălăiață, în gura lui nătăfleață, se spune despre omul care așteaptă să-i vină toate de-a gata, fără nici o osteneală din partea lui. – Variantă: nătăflete (ISPIRESCU, la CADE) adj. m.