OBADĂ, obezi, s. f. 1. Partea periferică a unei roți de vehicul, peste care se montează șina (la roțile de lemn) sau cauciucul (la roțile autovehiculelor); jantă, coroană; fiecare dintre bucățile de lemn încovoiat care, împreunate, alcătuiesc această parte a unei roți de lemn. Se așezase pe scăunelul lui de sub șopron, la cuțitoaie, să cioplească niște obezi de roată. VORNIC, O. 162. Lua stejarul cît de gros, îl îndoia cu mînile și-l făcea obadă de roată. NEGRUZZI, S. I 245. Obezile de lemn nu pot să mai serve mult timp pe șoselele ce se fac pretutindene. I. IONESCU, D. 497. 2. (Învechit, numai la pl.) Instrument alcătuit din două bucăți de lemn alăturate, prevăzute cu găuri, în care se prindeau picioarele sau, mai rar, mîinile osîndiților, pentru a-i imobiliza; p. ext. cătușe. Fiindcă se împotrivi pe dreptul său, l-au mai băgat și la bască, l-au mai ferecat și la obezi. C. PETRESCU, A. R. 51. Obezi și lanț cînd ne mișcăm, Și plumb cînd istoviți strigăm Că vrem pămînt! COȘBUC, P. I 209. Și vin’ soro, să mă vezi Cum îmi frîng trupu-n obezi. ALECSANDRI, P. P. 239. 2Ș Fig. în inimă obezile se sfarmă, Se dezrobesc aducerile-aminte. GOGA, C. P. 70. – Variantă: obeadă (RETEGANUL, P. I 33) s. f.