OBSTACOL, obstacole, s. n. Piedică, stavilă care stă în cale, care închide drumul, oprește vederea, trecerea etc.; fig. ceea ce se împotrivește la săvîrșirea unei acțiuni; greutate, dificultate. Întotdeauna i se împotrivea un obstacol neprevăzut. C. PETRESCU, C. V. 41. Proiectul de divorț al lui Grigore i se părea obstacolul cel mai grav, pe care trebuie neapărat și în primul rînd să-l înlăture. REBREANU, R. I 255. Păturică... își luase hotărîrea de a deveni om mare, și nici un obstacol nu putea să-l abată de la această idee fixă. FILIMON, C. 77. ♦ Gard, șanț etc. anume amenajat, peste care trebuie să treacă, să sară cel ce ia parte la anumite competiții sportive (cros, hipism etc.). Cursă de obstacole. – Variantă: (învechit) obstacul (GHICA, S. 132, I. IONESCU, M. 76) s. n.