ocnă f. 1. mină, mai ales de sare: ocnele cele mai cunoscute sunt cele dela Slănic și Telega; 2. locul unde se închid făcătorii de rele (osândiți la munca silnică); ocnă părăsită, lăsată în nelucrare, servia înainte de închisoare tâlharilor celor mai cumpliți; 3. pl. ocne, od. venit domnesc dela minele de sare. [Ung. OKNA, salină (serb. OKNO, puț de ocnă); v. baie].