OCÎRMUIRE, ocîrmuiri, s. f. (Învechit și arhaizant) Acțiunea de a ocîrmui; cîrmuire, conducere, guvernare; administrare; (concretizat) organ de conducere, de administrație. N-a mai avut încredere nici în liniște, nici în belșug, nici în statornicie și nici mai ales în oamenii ocîrmuirii, pe care îi vedea mai ales la strîngerea birului. SADOVEANU, E. 24. El prin ocîrmuire îndată ne-ar urmări și ne-ar prinde. BOLINTINEANU, O. 403.