odór n., pl. oare (sîrb. odora, pradă, veșminte, armătură, d. vsl. o-drati, a zmulge, a lua, drati, a despica, a sfîșia, ca și it. roba, fr. robe, veșmînt, d. vgerm. roub, ngerm. raub, jaf, pradă. V. dîră). Lucru prețios, maĭ ales vorbind de cele ce servesc la oficiu bisericesc (ca: crucĭ, potire, cădelnițe ș. a.). Fig. Ființă foarte prețioasă și iubită: un odor de nevastă, de copil. Copil (des iron.): ĭacată ce pozne face odoru tăŭ! – Și hodór. V. podoabă, sculă.