OLOG, OLOAGĂ, ologi, oloage, adj. (Adesea substantivat) 1. Căruia îi lipsește un picior sau amândouă; care nu poate umbla (bine); paralizat de picioare. ◊ Loc. vb. A lăsa (pe cineva) olog = a ologi. 2. Fig. (Despre plante) Care nu are cârcei cu care să se agațe pe arac. Fasole oloagă. – Cf. alb. ulok.