OPTIC, -Ă, optici, -ce, s. f., adj. I. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază natura luminii, fenomenele legate de emisia, absorbția, propagarea și interacțiunea ei cu materia etc. ♦ Parte a fizicii care studiază radiațiile de aceeași natură cu lumina (radiații infraroșii, ultraviolete etc.). ◊ Optică electronică = domeniu al electronicii care studiază mișcarea electronilor în vid, într-un câmp electric sau magnetic. 2. Fig. Fel, mod de a vedea și de a interpreta faptele și fenomenele; concepție, punct de vedere. II. Adj. 1. Care se bazează pe lumină, privitor la fenomenele luminoase; care aparține obiectului de studiu al opticii (I 1). ◊ Centru optic = punct de pe axa unei lentile către care tind punctele principale și cele nodale ale ei și prin care raza de lumină trece fără să-și schimbe direcția. 2. Care se referă la ochi, la vedere. ◊ Nerv optic = nerv care transmite informațiile vizuale de la ochi la centrul respectiv din creier. – Din fr. optique.