ORTA, ortale, s. f. (Învechit) 1. Unitate militară corespunzătoare unui regiment; (în armata turcească) regiment de ieniceri. Căpitănia de or ta cunoștea pe franțuz ca pe-un de aproape prietin împărătesc. SADOVEANU, Z. C. 277. Spune lui lordache să ia două ortale de arnăuți aleși și să se ducă la Golești. FILIMON, C. 289. 2. Ceată, trupă. Se încheia cortegiul prin ortaua ciohodarilor. FILIMON, C. 313. Ceată de haiduci. Pe Vîlcan el părăsea Și-n orta că se băga. TEODORESCU, P. P. 554.