Definiția cu ID-ul 925013:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ORZ, orzuri și oarze, s. n. (Adesea cu sens colectiv) Plantă erbacee din familia gramineelor, cu paiul lung și cu spicul format din mai multe rînduri de boabe (Hordeum sativum); (cu sens colectiv) boabele acestei plante, folosite ca hrană pentru animale, în industrie (la fabricarea berii, a alcoolului, a amidonului) și în alimentația omului, (ca înlocuitor al cafelei, la fabricarea pîinii, a arpacașului etc.). Trag acasă, cum trage calul la traista cu orz. CREANGĂ, P. 116. Căpitanul Turculeț... a ascuns prin gropi griul și orzul și dușmanul a găsit tot pustiu în drumul său. NEGRUZZI, S. I 171. Sînt trei feluri de orzuri, I. IONESCU, P. 242. ◊ Expr. A strica orzul pe gîște = a dărui lucruri bune cuiva care nu știe să le prețuiască. Degeaba mai voiți a strica orzul pe gîște. CREANGĂ, P. 332. 2. Semănătură, lan de orz (1). Tocmai bine se coc și oarzele. DAVIDOGLU, O. 79. Calea pe care o urmam se îneca în orzuri și în finețe. GALACTION, O. I 37. Prin oarze mai coapte. TEODORESCU, P. P. 64.