ostreț sn [At: BARONZI, L. 94 / Pl: ~e și (rar) ~uri / E: bg острец] (Reg; mpl) 1-2 (Par sau) șipcă din care se construiesc garduri. 3 (Pex) Împrejmuire din ostrețe (1). 4-5 (Stâlp de) lemn utilizat la construirea pereților casei. 6 Împletitură de nuiele sau de trestie, așezată în apele râurilor sau ale bălților pentru pescuit sau pentru închiderea și păstrarea peștilor.