ostréț n., pl. e (vsl. *ostrĭcĭ, d. ostrŭ, ascuțit; bg. ostrec, tăiș; sîrb. ostrica și oštrica, ascuțiș, vîrf. Par, parmac, stîlp: casă de ostrețe. Stachet, gratie de lemn: gard de ostrețe. Leasă, îngrăditură de ținut viŭ peștele prins (obișnuit și la pl.): daĭ cu plasa la ostreț (Zanf. Miriță, 16). Pl. Coaste de vită tăĭată. Coclețiĭ ițelor. V. parcan, zăbrea, juvelnic.