OSÎNDIT, -Ă, osîndiți, -te, adj. 1. Condamnat, pedepsit. (Mai ales substantivat) Nimic nu mai putea opri plînsetele osîndiților. CAMILAR, N. I 92. Domițian, galben ca un osîndit, aștepta în picioare hotărîrea. BASSARABESCU, S. N. 26. Tu poți dintr-un cuvînt Să mingii osindiții ce-n desperare sînt. ALECSANDRI, T. 206. 2. Blestemat; năpăstuit, urgisit. Săracul țăran ce-și pierde vitișoarele sau plugul, Robul osîndit ce fuge blăstemînd biciul și jugul. HASDEU, R. V. 61. Dacă a mea privire s-o-ntoarce spre mormînt, Dacă a vieți-mi tristă făclie osîndită S-o întuneca... ALEXANDRESCU, P. 80.