OȚELI, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea suprafeței unei piese metalice prin călire; a căli¹ Cînd merge să vîneze ursul, el își oțelește vîrful lancei. ODOBESCU, S. III 75. ♦ A îmbrăca, a căptuși (un obiect) cu oțel. ♦ A mări duritatea unei piese prin cimentare. 2. Tranz. Fig. A întări, a fortifica, a căli¹ (2). Moldo-romînii aveau la început sau a urma tradițiilor pămîntești, sau a oțeli literatura în prefacerile politicești întîmplate la 1821. RUSSO, O. 63. ◊ Refl. Clasa muncitoare s-a oțelit în lupta dusă împotriva exploatatorilor. 3. Refl. Fig. (Regional) A se ameți cu băutură, a se îmbăta. Umbla plosca de la unul la altul... pînă ce să oțeliră ca tunul. RETEGANUL, P. III 59.