oțét n., pl. urĭ (bg. ocet, rus. ócet, d. vsl. ocĭtŭ, got. akeit, germ. essig, d. lat. acétum, oțet [d. ácidus, acid, acru], de unde și it. acéto; ung. ecet). Vin acrit pin fermentare și care se întrebuințează ca condiment. (Se face oțet și din alte substanțe. Maĭ sănătoasă și maĭ gustoasă de cît oțetu e zeama de lămîĭe).