PAGUBĂ. Subst. Pagubă, păgubire, pierdere, deficit, prejudiciu, daună, vătămare (pop.), stricăciune; avarie, deteriorare; distrugere, nimicire; dezastru, calamitate, prăpăd, prăpădenie (pop.). Păgubaș, dăunaș (reg.). Adj. Păgubitor, prejudiciabil, dăunător, dăunos (rar), pernicios (livr.), vătămător, stricător, stricăcios; distrugător, nimicitor, prăpăditor (rar). Păgubit, prejudiciat. Păgubaș, ghinionist. Vb. A păgubi, a pricinui pagube, a face pagubă, a da cu praștia în (prin) ceva, a pîrjoli (fig.), a lăsa (pe cineva) păgubaș, a prejudicia, a cauza prejudicii, a dăuna, a pricinui daune, a vătăma (pop.), a strica. A suferi o pagubă, a fi (a rămîne) păgubaș, a pierde, a fi (a rămîne) în pierdere, a fi în pagubă, a fi în deficit, a avea (a ieși în) deficit, a se șterge (a se linge) pe bot de ceva, a bate (a da, a sufla) din (în) buze, a fluiera a pagubă. A lucra (a ieși) în pagubă. Adv. În pagubă, în pierdere, în deficit. V. dezastru, dispariție, distrugere.