PALID, -Ă, palizi, -de, adj. (Despre oameni) Fără sînge în obraz, alb la față (din cauza unei emoții, a unei boli etc.). Palidă, c-un zîmbet melancolic, avea niște ochi adînci, măriți de cearcăne negre. BART, E. 363. Atîtea nopți de zbucium și veghere Ce slab și palid te-au făcut la față! IOSIF, V. 159. El vine trist și gînditor Și palid e la față. EMINESCU, O. I 172. ♦ Fără strălucire, lipsit de intensitate luminoasă. Mă aflu în curtea unei clădiri bine îngrijite, cu ferestre mari lucind în soarele palid al dimineții. SADOVEANU, O. VI 357. Reci și palide-n senin Se ivesc deasupra stele. TOPÎRCEANU, B. 39. Și cadrele-aurite ce de păreți sînt prinse Sub palida lumină apar misterios. ALECSANDRI, P. A. 109. ◊ (Adverbial) Mulțimea dimprejur rîse palid, fără veselie. DUMITRIU, N. 29.