PARAPET, parapete, s. n. 1. Perete puțin înalt de piatră, de cărămidă, de lemn, de metal etc. care servește la îngrădirea teraselor, a podurilor, a marginii șoselelor etc. V. balustradă. Urcară așa la pas din parapet de pod în parapet de pod. SADOVEANU, B. 223. Se întorcea pe cheiul Dîmboviței, oprindu-se să privească de pe parapetul podurilor. C. PETRESCU, Î. II 159. ♦ Prelungirea bordurilor unei nave deasupra punții superioare, pentru ca oamenii și obiectele de pe punte să aibă o protecție contra valurilor. Mihu se feri de-a lungul parapetului, uitîndu-se chioriș la valurile care ridicau capul. TUDORAN, P. 161. ♦ Obstacol artificial așezat la capătul unei linii ferate, spre a opri înaintarea trenului sau a vagoanelor izolate. 2. Întăritură de pămînt sau de zid, la redute și tranșee, care apără pe soldați de gloanțe. Căciularii scoteau lopețile de la cingătoare și începeau a întoarce parapetul spre dușman. SADOVEANU, O. VI 36. Urcăm, luptăm iată-ne-acum Sus, sus, la parapete. ALECSANDRI, O. 241.