pedestru, pedeștri, s.m. – „I se spune unui om mnic, slab, năcăjit – comed’ie de om” (Mara); „Vai pedestru-i că n-are nici halube pă iel” (Giulești); „sărac afară din cale, năcăjit” (Berbești); „nu-i apt de lucru, un bitang, blegos, sărac din cauza lenei, beției sau destrăbălării” (ALR 1969: 142). – Lat. pedester, -tris.