périe f. (vsl. periĭe, pene, pero, pană [că peria primitivă a fost un moț de pene]; sîrb. perije, pene, peniș, peraja, peraje, păr gros de porc. V. pernă, părășin, năpîrlesc. Cp. cu brusture). Pensulă, fire de păr legate la capătu unuĭ bețișor de care se servesc zugraviĭ și văpsitoriĭ. (Cînd e maĭ mică, se numește periuță saŭ penel. Placă de lemn în ale căreĭ găurĭ s’aŭ fixat fire de păr egal de lungĭ (de ordinar, păr de porc, dar și imitațiunĭ) care servește la înlăturat colbu de pe haĭne, încălțăminte, mobile, la lustruit încălțămintea, la curățat pelea capuluĭ ș. a. – Peria a fost inventată de Germanu Lendegart din ducatu Badenuluĭ la 1763. El era calfă de morar și, ca să scape de mustrările stăpînuluĭ luĭ, care-l acuza că lasă făina să se risipească, a inventat peria de păr de porc. La 1770 șĭ-a brevetat invențiunea și a deschis o fabrică de periĭ. Peria de dințĭ a fost inventată la 1683 de Englezu Addis pe cînd se afla arestat din motive politice. V. bidinea, mătură, ghebrea, cesală, peptene.