PERIE, perii, s. f. 1. Obiect format dintr-o placă de lemn, de os, de metal etc., în care sînt fixați peri de animale, fire textile, de sîrmă etc. și care servește la frecat și curățat diverse obiecte. Era bărbierit proaspăt, cu mustața tunsă și țepoasă ca o perie de dinți, cu părul pentru moment domesticit de foarfece și pomadă. C. PETRESCU, Î. II 70. Ea scoase din fundul unei lăzi hîrbuite și vechi o cute, o perie și o năframă. EMINESCU, N. 21. ◊ (În metafore și comparații) De o parte și de alta a drumului se ridicau pădurici dese, perii scheletice, vinete. DUMITRIU, N. 31. În mai dedeau micsandrele și în iunie se îndesau ca peria la un loc cu rozetele și verbinele. BASSARABESCU, V. 221. Arendașul era vesel; meiul lui era încheiat perie și făgăduia mult. SANDU-ALDEA, D. N. 73. 2. Unealtă sau organ de mașină, formată dintr-un suport pe care sînt fixate fire metalice, fire textile, fire de peri animali etc., folosită la netezirea și curățirea suprafeței unui corp sau la înăsprirea suprafeței lui. 2. Unealtă asemănătoare cu o perie (1), cu care se bate hîrtia așezată pe un șpalt, cu scopul de a imprima pe ea textul; p. ext. hîrtia pe care s-a imprimat textul. ♦ Piesă conductoare care asigură legătura dintre două organe de mașină, de aparat sau de instrument electric, care se pot deplasa unul față de altul.