Definiția cu ID-ul 929343:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
PIATRĂ, pietre, s. f. I. 1. (Numai la sg.) Nume generic pentru orice rocă comună, răspîndită la suprafața și în interiorul pămîntului, în mase continue sau în bucăți dure, solide; (la sg. sau la pl.) fragment dintr-o astfel de rocă. Pe marginea rîului, așezat pe o piatră, Gîngu stă cu capul în pumni uitîndu-se-n rostogolirea turbure a apelor. C. PETRESCU, S. 55. Iar prin mîndrul întuneric al pădurii de argint, Vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind. EMINESCU, O. I 85. Găsi pe daci preparați pentru o rezistență puternică, apărați în cetăți de piatră. ODOBESCU, S. II 280. ◊ (În metafore și comparații) Horia e omul de piatră, în care s-a concentrat toată tăria munților aspri și stîncoși, toată amărăciunea veacurilor de iobăgie. BOGZA, Ț. 38. Străinul parcă n-auzea Cuvintele; pe gînduri dus, Sta piatră și tăcea. COȘBUC, P. I 230. Bade inimă de piatră! Ce nu vii la noi vreodată? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 143. ◊ Ori (sau cînd) cu capul de piatră, ori (sau cînd) cu piatra de cap, se zice cînd cineva este pus într-o situație grea, din care, oricum ar face, tot rău iese. Stăpîne, zise atunci calul, de-acum înainte ori cu capul de piatră, ori cu piatra de cap, tot atîta-i; fii odată bărbat și nu-ți face voie rea. CREANGĂ, O. A. 233. Da rău îi pe ulița d-tale! Nu poți face doi pași făr-a fi... povestea vorbei: cînd cu capul de piatră, cînd cu piatra de cap. ALECSANDRI, T. I 148. Piatra care se rostogolește nu prinde mușchi, se zice despre omul superficial, care începe de toate și nu isprăvește nimic. Piatră în (sau piatra din) casă = fată nemăritată (considerată ca o povară pentru familie). După optsprezece ani [fetele] erau socotite pietre în casă, fete bătrîne. PAS, Z. I 221. Se simțea străină, împresurată de ostilități, piatră în casă. C. PETRESCU, C. V. 95. ◊ (În expresii, zicători, proverbe) A călca în piatră seacă = a se osteni zadarnic, a nu-i merge cuiva bine. A-și pune carul în pietre = a lua o hotărîre nestrămutată. Fuge de scapără pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapă pietrele = e ger strașnic. A scoate apă (și) din piatră (seacă) v. apă (I 1). A scoate bani (și) din piatră seacă v. sec. A aduce (ceva) și din piatră seacă v. sec. (A fi) tare (sau sănătos) ca piatra sau de piatră = (a fi) foarte sănătos. Sorcova, vesela: Peste vară Primăvară Să-nfloriți, Să mărgăriți, Ca un măr, Ca un păr, Ca un fir De trandafir, Tare ca piatra, Iute ca săgeata. TEODORESCU, P. P. 159. A fi de piatră = a fi fără de milă, a rămîne insensibil. Apa trece, pietrele rămîn v. rămîne. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatră pe inimă = a avea un mare necaz, o mare neliniște, a fi îngrijorat. A i se lua (cuiva) o piatră (de moară) de pe inimă (sau de pe cuget) = a se elibera de o grijă, de o teamă, a găsi sau a primi o soluție care pune capăt unei situații grele. Surîde ca un om căruia i s-a luat o piatră de moară de pe cuget. CAMIL PETRESCU, O. II 637. A nu (mai) rămîne (sau a nu mai lăsa) piatră pe piatră = a nu se (mai) alege nimic (din ceva), a distruge (ceva) din temelii; a face praf și pulbere. A mișca din loc (sau a răsturna) toate pietrele = a face tot posibilul pentru a obține ceva. A număra pietrele = a umbla haimana, fără căpătîi; a bate drumurile. A arunca cu piatra (în cineva) = a acuza, a învinui (pe cineva). A călca din piatră în piatră = a depune toate eforturile pentru a dobîndi ceva. De-ai călca din piatră-n piatră, Din străin nu-i face tată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 203. Piatra filozofală v. filozofală. 2. (În expr.) Epoca de piatră = veche epocă arheologică caracterizată prin utilizarea de către om a uneltelor de piatră. 3. (Urmat de determinări indicînd întrebuințarea obiectului sau o proprietate esențială a lui) Bucată de piatră (1) prelucrată; obiect făcut dintr-o astfel de bucată. Piatră cioplită. ◊ Piatră kilometrică v. kilometric. Piatră ponce v. ponce. Piatră litografică = piatră de calcar cu structura foarte fină și densă care servește în litografie la prepararea clișeelor de imprimare. Piatră de încercare = rocă silicioasă foarte dură, folosită la verificarea purității aurului și argintului; fig. mijloc de verificare a capacității sau a sentimentelor cuiva; dovadă, mărturie. Piatră de temelie (sau fundamentală) = piatră care intră în construcția fundamentului unei clădiri; fig. principiu de bază, principiu esențial. Piatră unghiulară = piatră așezată la colțul fundației unei clădiri; fig. bază, fundament. Lucrările sale în cercul literar... vor rămîne ca pietre unghiulare pe care s-au așezat temeliile literaturii noastre. ODOBESCU, S. I 329. Piatră de ascuțit = cute. Piatră de moară = fiecare dintre cele două discuri mari și grele, întrebuințate la moară pentru măcinatul grăunțelor (dintre care una stă pe loc, iar cealaltă se învîrtește). Era un turn înalt și îngust cu ferestre mici și nepotrivite, avînd jos o portiță boltită căria îi slujea de prag o piatră de moară crestată în două. ODOBESCU, S. I 148. La arnăut poruncea, Piatră de moară-aducea, Cu parale c-o plătea. PĂSCULESCU, L. P. 246. (În metafore și comparații) Rușinea ce i-o făcuse Vasile Baciu i se așezase pe inimă ca o piatră de moară. REBREANU, I. 35. Pentru babă, fata moșneagului era piatră de moară în casă. CREANGĂ, O. A. 178. Piatră prețioasă (scumpă sau nestemată) = mineral cristalizat cu aspect frumos, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găsește foarte rar în natură și din care se fac bijuterii. Cînd e vorba de pietre prețioase, de valoarea acestora, orice presupunere este permisă. C. PETRESCU, A. 326. Pe pieptul moartei luce de pietre scumpe salbă Și păru-i de-aur curge din raclă la pămînt. EMINESCU, O. I 88. Am o piatră nestimată Care noaptea viu lucește. ALECSANDRI, P. A. 44. Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat, care are un aspect frumos și se găsește relativ frecvent în natură, întrebuințat la confecționarea bijuteriilor de mică valoare. 4. Material pietros, fabricat pe cale artificială, avînd diferite întrebuințări. Piatră de mozaic. ▭ Între munții cu granitul sur, Arieșul, șoseaua și linia îngustă a trenului șerpuiesc, împletindu-se cu poduri de piatră. C. PETRESCU S. 225. 5. Piesă la jocul de domino și la alte jocuri, confecționată din piatră (1), os sau lemn. 6. (Popular) Aerolit, meteorit. Piatră căzută din cer. 7. (Adesea în construcții cu verbele «a bate» sau «a cădea») Grindină. A mai avut, sărmanul, și păcatul că l-a bătut piatra și n-a putut strînge mai nimic de pe cîmp. BUJOR, S. 161. Bătea piatra holdele, apoi pe ale lui le amesteca cu pămîntul. ISPIRESCU, L. 206. II. 1. (Popular) Crustă de săruri minerale care se depune cu vremea pe pereții unui vas în care se fierbe apă. ◊ Piatră de vin = crustă de săruri minerale depuse pe pereții butoaielor în care se păstrează must sau vin. 2. Substanță calcaroasă de culoare gălbuie sau negricioasă, care se depune uneori pe coroana dinților; tartru. 3. (Nume popular dat unor substanțe chimice; numai în compuse) Piatră-acră = alaun de potasiu, v. alaun; piatră-vînătă = sulfat de cupru, v. sulfat. Negustor de băcan... piatră-vînătă... salcie, fumuri și alte otrăvuri. CREANGĂ, P. 112; piatră-vitriolică = sulfat feric, v. sulfat; piatra-iadului = azotat de argint, v. azotat; piatră-de-var = carbonat de calciu; piatră-pucioasă = sulf în formă de bucăți; piatra-sulimanului = numele pietrei din care se prepară un fel de suliman. 4. (Med.) Calcul1. Piatră la rinichi. Piatră la ficat. - Pronunțat: pia-.